Legenda cetăţii Zetea

Conform datinei, cetatea a fost construită de un om foarte bogat Zeta, imediat după ce ungurii au trecut la religia creştină. Zeta a avut un castel mare şi strălucitor la poalele dealului, în satul Cseleháza, aşezarea străbună a localităţii Zetea. A dărâmat castelul până la temelii  şi a construit sus, pe vârful dealului, un nou castel, o adevărată cetate, ca să nu poate fi obligat să  devină creştin.

Zeta avea două fete şi un băiat. Fetele locuiau în cetate, iar băiatul venea foarte rar acasă: era plecat în războaie, unde lupta vitejeşte. Mult timp nu a ajuns acasă nici o veste despre el. Odată, pe neaşteptate, s-a întors, dar deja a trecut de la vechea religie la creştinism. A încercat să-i convingă şi pe ai săi, dar tatăl său mândru l-a blestemat pe fiul său care a renegat vechea religie, precum şi zeul noii credinţe. În acel moment s-a auzit un tunet  enorm, stânca pe care era construită cetatea s-a clătinat, cetatea mândră s-a dărâmat, rămânând sub dărâmături tatăl şi cele două fete. Băiatul a rămas nevătămat, sărind cu calul de pe stâncă.

Imensa avere a castelanului a rămas sub dărâmături şi acolo se află şi astăzi. O uşă grea din fier împiedică accesul la comoară. Această uşă se deschide în fiecare an, pentru câteva minute, în noaptea zilei de Sfântu Gheorghe.

Au trecut multe sute de ani, şi, în noaptea de Sfântu Gheorghe, mulţi oameni şi-au încercat norocul, dar nimeni nu a mai ieşit de acolo. Toţi au vrut să scoată comoara întreagă, dar până când au adunat comoara, uşa s-a închis. Cei rămaşi înăuntru nu au mai văzut razele soarelui. Acum vreo 200 de ani, a trăit un om , pe nume Botházi, care  a hotărât să intre în pivniţa castelului dărâmat, pentru a scoate numai o traistă  de aur de acolo. A venit ziua Sfântului Gheorghe, uşa a început să arunce flăcări uriaşe şi imediat s-a şi deschis cu bubuitură teribilă. Botházi era acolo la timp şi a intrat în tunelul ce ducea spre comoară. În mijlocul pivniţei era o grămadă mare de aur, iar cele două fete ale sale brodau lângă comoară. Botházi începuse să umple repede traista, dar lăcomia nu l-a lăsat în pace. Începuse se umple şi căciula şi buzunarele cu aur. A fost dezmeticit doar când fetele l-au întrebat, dacă vrea să rămână cu ele. Alerga cum putea din pivniţă, dar când deja cu un picior era afară, uşa s-a închis brusc prinzându-i glezna cealaltă. A reuşit să scoată o parte din comoară, dar şi-a pierdut un picior. S-a îmbogăţit repede, dar nu a fost binecuvântat de Domnul: cum a venit s-a şi dus averea. Lui Botházi nu i-a rămas nimic din bani, numai porecla „Botházi cel şchiop”.

De atunci nimeni nu mai tulbură liniştea fetelor din pivniţa cu comoară de sub ruinele cetăţii.